Cetatea Lipovei a fost cladita In timpul domniei lui Bela al IV-lea (1235 - 1270). Prima mentiune documentara este din 1245, prin care regele dadea ordin sa fie refacuta cetatea distrusa de invazia tatara din 1241.
Totusi, pe teritoriul Lipovei s-au descoperit urme ale unor vechi asezari neolitice, dacice si romane, care dovedesc prezenta unei asezarii timpurii. In 1315 apare consemnata cu numele de Lipva iar In 1440 este declarata oras liber.Cetatea a fost In secolul XV proprietate a Huniazilor.
Fiind amplasata pe raul Mures, deci In nordul Banatului, Lipova a fost permanent disputata de habsbrugi si de otomani. Intre 1552 - 1595 si 1613 - 1718, a fost stapanita de turci. In urma semnarii Pacii de la Passarowitz In 1718, orasul a revenit definitiv in mana habsburglor. Totusi Lipova este una dintre putinele localitati stapanite de turci In care s-au mai pastrat urme ale acestora, Bazarul turcesc fiind reprezentativ In acest sens.
Manastirea si biserica de pelerinaj "Maria Radna" a fost ridicata în mai multe etape. Inceputurile acestui sfint lacas se leaga de ordinul calugarilor romano-catolici franciscani, care au intemeiat-o in jurul anului 1551.
Manastirea si biserica de pelerinaj "Maria Radna" a fost ridicata in mai multe etape. inceputurile acestui sfint lacas se leaga de ordinul calugarilor romano-catolici franciscani, care au intemeiat-o in jurul anului 1551.
Biserica, inceputa in anul 1756 si finalizata 26 de ani mai tarziu, se remarca prin altarul de marmura de Carrara pe care este asezata icoana Sf.Maria. In spatele acesteia poate fi admirata lucrarea lui I.Roskovics, Buna Vestire
Biserica ortodoxa, ridicata în secolul al XVIII-lea; pictura murala a fost realizata de catre Nicolae Popescu.
Despre existenta unei biserici sau chiar a unei Episcopii ortodoxe la Lipova se aminteste de pe vremea lui Ludovic cel Mare (1342-1382). Abia in anul 1427 cand se aminteste despre donarea cetatii Lipova de catre regele Sigismund, lui Sisman, fiul voievodului Bulgariei, se pomeneste de existenTa unei biserici greco-ortodoxe.
Traditia locala atribuie ctitoria de la Lipova, cnejilor romani de pe Mures, cu ajutorul lui Basarab I “intemeietorul” imediat dupa anul 1330.
Preotul si istoricul Nicolae Tincu-Velea, sustine ca Episcopia Lipovei a existat: “din vechime”, a fost romaneasca si sufragana Mitropoliei Ortodoxe a Transilvaniei cu sediul la Alba Iulia.
Prima mentiune a unui episcop ortodox la Lipova preluata de istorici din traditia orala, sustine ca prin anii 1551-1551, turcii ar fi omorat un vladica in aceasta cetate. in 1438, in Pomelnicul Episcopilor din Lipova este trecut episcopul Vasile. Primul nume de episcop atestat istoric este Daniil, care in anul 1562 umbla prin Lipova pentru a cumpara o casa, fiind: “cel dintai episcop din acel oras” (Silviu Dragomir, “Studii de istorie medievala”, pag. 133; Op.cit. din Pr.Dr. Pavel Vesa: “Episcopia Aradului, Istorie, cultura, mentalitati”). Acest Daniil cumpara casa situata in vecinatatea capitanului cetatii Ioan Lugossy, in apropierea bisericii din centrul orasului, unde exista inca o biserica ortodoxa - mai mica - pe locul careia in sec. XVIII a fost construita de catre germanii colonizati o biserica catolica existenta si astazi.
Cetatea Soimos, atestata documentar pentru prima data in anul 1278, a fost ridicata in centrul unui cnezat romanesc cu scop de aparare contra invaziilor tatare.
Inspre finele primei jumatati a secolului al XIV-lea a fost reconstruita de Iancu de Hunedoara. Elementele renascentiste apartin secolui urmator cand, vremelnic, cetatea a devenit resedinta principelui Transilvaniei.
La limita de nord-est a satului Soimos (astazi parte a orasului Lipova, judetul Arad), pe Cioaca Tautului, In dreapta Muresului, se afla ruinele uneia dintre cele mai frumoase cetati medievale de pe teritoriul Romaniei.
Traditia istorica pune numele cetatii pe seama unei activitati care i-ar fi adus faima In evul mediu: cresterea soimilor.
Cetatea a fost construita catre sfarsitul secolului al XIII-lea, de catre o familie nobiliara. S-a presupus ca ar fi vorba despre Paul, ban de Severin, Intre anii 1272-1275, care o cedeaza mai Intai fratelui sau Nicolae, iar apoi nepotului sau de frate, Posa, fiul lui Ioan, In anul 1278. Rolul ei s-a manifestat deja In conjunctura In care s-a derulat miscarea centrifuga a Transilvaniei si a vestului Ungariei, sub autoritatea voievodului Ladislau Kan. Cel mentionat a stapanit cetatea prin doi interpusi, care, In acelasi timp, erau si comiti de Arad: Alexandru, castelan In jurul anului 1310, si Dominic, comite la 1311. La Inceputul secolului urmator, respectiv dupa 1315, ajunge cetate regala, asociata cu demnitatea de comite sau vicecomite de Arad. Catre mijlocul secolului al XV-lea este donata succesiv. Dintr-un document redactat de capitlul din Buda, la 1442, intelegem ca initial a fost zalogita, pentru suma de 19.000 de florini, lui Ladislau Hagymasi de Bereczko si rudelor sale, de catre regele Albert (1439). A fost smulsa din mainile aceluia de catre credinciosii noului rege (1440). Apoi, Vladislav I, a donat-o familiei Orszag. Cele doua parti au convenit asupra stapanirii comune, tocmai In anul 1442. In urma unui proces nu tocmai clar, ajunge In mainile Hunedorestilor (1446). Ioan de Hunedoara si-a Inlaturat adversarii acordandu-le alte compensatii. Unele indicii au condus la presupunerea ca In timpul lui Ioan de Hunedoara, cetatea a fost refacuta. Adevarul este ca abia din anul 1453, stapanirea lui a fost oficializata de tanarul rege Ladislau al V-lea. Nimeni nu stie Insa ce anume si ce proportie au avut aceste lucrari. Opinia aceasta a fost pusa In circulatie de catre Gerö Laszló. El considera ca au fost implicati mesteri italieni. Entz Geza a facut o asociatie dintre cadrele de porti de la Soimos, Deva (nord-est) si Eger (Ungaria) (turnul Hippolit). Ideea santierului s-a strecurat si In istoriografia romaneasca. Din pacate, consideratiile lui V. Dragut, cu privire la santierul lui Ioan de Hunedoara, nu se bazeaza pe temeiuri serioase. Ancadramentele de fereastra pastrate Inca In cetate nu apartin mijlocului secolului al XV-lea, ci unei perioade mai noi cu aproape 50 de ani.
In vremea regelui Matia a fost zalogita, trecand prin mai multe maini. Il amintim aici pe Jan Giskra, fost comandant husit (1462), in timpul caruia intretinerea cetatii era estimata la suma de 1000 de florini anual. De la 1471 o stapanesc Nicolae si Iacob Banffy, cel dintai fiind comite de Arad. La 1487 a fost confiscata cu forta de la Banffy-estii cazuti in necredinta fata de rege. A apartinut apoi lui Ioan Corvin, fiul natural al regelui, de la vaduva caruia, Beatrix de Frangepan, prin casatorie, a ajuns la Gheorghe de Brandenburg. Date din anii 1513-1514, provin de la unul dintre cele mai vechi urbarii pastrate la cetatile din partile noastre. Intereseaza aici, pentru istoria cetatii, mentionarea separata a unor paznici ai portii, a strajilor si a pitarului. In timp de pace, numarul ostenilor era doar de 12. In timpul stapanului german, si castelanii sai au fost la fel. Administratia cetatii mai cuprindea vicecastelani, provizori si dieci. Domeniul cetatii cuprindea un numar de circa 95 de asezari. In iunie 1515, dupa ocuparea Lipovei, cetatea a fost asediata de catre cruciatii lui Gheorghe Doja. Detaliile asediului sunt foarte bine cunoscute datorita anchetei desfasurate ulterior, dupa Inabusirea razboiului taranesc. In cetate erau unguri, nemti si romani, toti aflati In slujba lui Gheorghe de Brandenburg. Un rol oarecare l-a detinut si voievodul din Ciuci. Dupa Infrangerea rasculatilor de sub zidurile Timisoarei, voievodul Transilvaniei, Ioan Zapolya a ocupat-o Impreuna cu alte fortificatii de pe valea Muresului. Soarta cetatii a urmat acelasi traseu cu al Lipovei Invecinate. Trecerea cetatii In stapanirea palatinului Pereny, nu a fost decat o mascata recunoastere a autoritatii lui Zapolya. In jurul mijlocului secolului al XVI-lea a devenit rezidenta princiara pentru vaduva lui Ioan Zapolya, Izabella. In urma evolutiilor politice ale momentului, a fost cedata trupelor lui Andrei Bathory, care reprezenta autoritatea regelui Ferdinand de Habsburg, In anul 1551. A fost ocupata de turci In 1552, apoi eliberata In 1595. S-a cedat definitiv turcilor de catre principele Gabriel Bethlen, dupa care a ramas In mainile lor pana In 26 martie 1688.
A detinut inca rosturi militare la inceputul secolului al XVIII-lea, fara sa fie implicata In vreun eveniment mai important. A fost parasita oficial abia In 1788 si supusa demolarilor. Accesul dificil si relativa departare de localitate, au fost motivele care au stopat accelerarea proceselor distructive efectuate cu mana omului. Din secolul al XIX-lea a fost protejata de legea monumentelor, iar ultimele reparatii s-au produs la Inceputul deceniului sapte al secolului urmator.
Domeniul cetatii a fost unul dintre cele mai mari, din teritoriul comitatelor de vest. El numara, catre sfarsitul secolului al XV-lea, aproape 100 de sate raspandite nu numai pe suprafata comitatului Arad, ci si In Invecinatul Timis. Satele domeniului sunt din nou trecute In revista la Inceputul secolului al XVI-lea.
Muzeul orasenesc Lipova infiintat in 1952 si adapostit în Castelul Misici, construit in secolul al XIX-lea. Alaturi de numeroasele obiecte de arta feudala si de o colectie de carti romanesti vechi, muzeul cuprinde si colectiile de arta ale Eleonorei Costescu si ale lui Vasile Varga.
Redeschis in actuala infatisare in 2001, dupa o renovare radicala, este parte a Complexului Muzeal Arad, la fel si Colectia Stefan Crisan, devenita una publica din 1986.
Bazarul turcesc dateaza din perioada celei de a doua stapaniri otomane si impresioneaza prin dimensiuni. Fatada cuprinde 8 pilastri cilindrici legati între ei prin arcade, ce strajuiesc un larg pasaj comercial. Central, constructia este dominata de un frontispiciu triunghiular.
Statiunea balneo - climaterica Lipova situata la o distanta de 3 km de centrul orasului, pe cursul paraului Sistarovat. Baile sunt recomandate pentru afectiuni ale tubului digestiv si afectiuni cardio-vasculare.
