Cetatea Soimos
Cetatea Soimos, atestata documentar pentru prima data in anul 1278, a fost ridicata in centrul unui cnezat romanesc cu scop de aparare contra invaziilor tatare.
Inspre finele primei jumatati a secolului al XIV-lea a fost reconstruita de Iancu de Hunedoara. Elementele renascentiste apartin secolui urmator cand, vremelnic, cetatea a devenit resedinta principelui Transilvaniei.
La limita de nord-est a satului Soimos (astazi parte a orasului Lipova, judetul Arad), pe Cioaca Tautului, In dreapta Muresului, se afla ruinele uneia dintre cele mai frumoase cetati medievale de pe teritoriul Romaniei.
Traditia istorica pune numele cetatii pe seama unei activitati care i-ar fi adus faima In evul mediu: cresterea soimilor.
Cetatea a fost construita catre sfarsitul secolului al XIII-lea, de catre o familie nobiliara. S-a presupus ca ar fi vorba despre Paul, ban de Severin, Intre anii 1272-1275, care o cedeaza mai Intai fratelui sau Nicolae, iar apoi nepotului sau de frate, Posa, fiul lui Ioan, In anul 1278. Rolul ei s-a manifestat deja In conjunctura In care s-a derulat miscarea centrifuga a Transilvaniei si a vestului Ungariei, sub autoritatea voievodului Ladislau Kan. Cel mentionat a stapanit cetatea prin doi interpusi, care, In acelasi timp, erau si comiti de Arad: Alexandru, castelan In jurul anului 1310, si Dominic, comite la 1311. La Inceputul secolului urmator, respectiv dupa 1315, ajunge cetate regala, asociata cu demnitatea de comite sau vicecomite de Arad. Catre mijlocul secolului al XV-lea este donata succesiv. Dintr-un document redactat de capitlul din Buda, la 1442, intelegem ca initial a fost zalogita, pentru suma de 19.000 de florini, lui Ladislau Hagymasi de Bereczko si rudelor sale, de catre regele Albert (1439). A fost smulsa din mainile aceluia de catre credinciosii noului rege (1440). Apoi, Vladislav I, a donat-o familiei Orszag. Cele doua parti au convenit asupra stapanirii comune, tocmai In anul 1442. In urma unui proces nu tocmai clar, ajunge In mainile Hunedorestilor (1446). Ioan de Hunedoara si-a Inlaturat adversarii acordandu-le alte compensatii. Unele indicii au condus la presupunerea ca In timpul lui Ioan de Hunedoara, cetatea a fost refacuta. Adevarul este ca abia din anul 1453, stapanirea lui a fost oficializata de tanarul rege Ladislau al V-lea. Nimeni nu stie Insa ce anume si ce proportie au avut aceste lucrari. Opinia aceasta a fost pusa In circulatie de catre Gerö Laszló. El considera ca au fost implicati mesteri italieni. Entz Geza a facut o asociatie dintre cadrele de porti de la Soimos, Deva (nord-est) si Eger (Ungaria) (turnul Hippolit). Ideea santierului s-a strecurat si In istoriografia romaneasca. Din pacate, consideratiile lui V. Dragut, cu privire la santierul lui Ioan de Hunedoara, nu se bazeaza pe temeiuri serioase. Ancadramentele de fereastra pastrate Inca In cetate nu apartin mijlocului secolului al XV-lea, ci unei perioade mai noi cu aproape 50 de ani.
In vremea regelui Matia a fost zalogita, trecand prin mai multe maini. Il amintim aici pe Jan Giskra, fost comandant husit (1462), in timpul caruia intretinerea cetatii era estimata la suma de 1000 de florini anual. De la 1471 o stapanesc Nicolae si Iacob Banffy, cel dintai fiind comite de Arad. La 1487 a fost confiscata cu forta de la Banffy-estii cazuti in necredinta fata de rege. A apartinut apoi lui Ioan Corvin, fiul natural al regelui, de la vaduva caruia, Beatrix de Frangepan, prin casatorie, a ajuns la Gheorghe de Brandenburg. Date din anii 1513-1514, provin de la unul dintre cele mai vechi urbarii pastrate la cetatile din partile noastre. Intereseaza aici, pentru istoria cetatii, mentionarea separata a unor paznici ai portii, a strajilor si a pitarului. In timp de pace, numarul ostenilor era doar de 12. In timpul stapanului german, si castelanii sai au fost la fel. Administratia cetatii mai cuprindea vicecastelani, provizori si dieci. Domeniul cetatii cuprindea un numar de circa 95 de asezari. In iunie 1515, dupa ocuparea Lipovei, cetatea a fost asediata de catre cruciatii lui Gheorghe Doja. Detaliile asediului sunt foarte bine cunoscute datorita anchetei desfasurate ulterior, dupa Inabusirea razboiului taranesc. In cetate erau unguri, nemti si romani, toti aflati In slujba lui Gheorghe de Brandenburg. Un rol oarecare l-a detinut si voievodul din Ciuci. Dupa Infrangerea rasculatilor de sub zidurile Timisoarei, voievodul Transilvaniei, Ioan Zapolya a ocupat-o Impreuna cu alte fortificatii de pe valea Muresului. Soarta cetatii a urmat acelasi traseu cu al Lipovei Invecinate. Trecerea cetatii In stapanirea palatinului Pereny, nu a fost decat o mascata recunoastere a autoritatii lui Zapolya. In jurul mijlocului secolului al XVI-lea a devenit rezidenta princiara pentru vaduva lui Ioan Zapolya, Izabella. In urma evolutiilor politice ale momentului, a fost cedata trupelor lui Andrei Bathory, care reprezenta autoritatea regelui Ferdinand de Habsburg, In anul 1551. A fost ocupata de turci In 1552, apoi eliberata In 1595. S-a cedat definitiv turcilor de catre principele Gabriel Bethlen, dupa care a ramas In mainile lor pana In 26 martie 1688.
A detinut inca rosturi militare la inceputul secolului al XVIII-lea, fara sa fie implicata In vreun eveniment mai important. A fost parasita oficial abia In 1788 si supusa demolarilor. Accesul dificil si relativa departare de localitate, au fost motivele care au stopat accelerarea proceselor distructive efectuate cu mana omului. Din secolul al XIX-lea a fost protejata de legea monumentelor, iar ultimele reparatii s-au produs la Inceputul deceniului sapte al secolului urmator.
Domeniul cetatii a fost unul dintre cele mai mari, din teritoriul comitatelor de vest. El numara, catre sfarsitul secolului al XV-lea, aproape 100 de sate raspandite nu numai pe suprafata comitatului Arad, ci si In Invecinatul Timis. Satele domeniului sunt din nou trecute In revista la Inceputul secolului al XVI-lea.
